
Frica este rezistenta in fata vietii. Se opune trairii. Te constrange. Te limiteaza. Te face sa dai inapoi, nu sa mergi inainte. Poarta multe masti. Se ascunde in spatele furiei, vinovatiei, rusinii, indiferentei, grijii, responsabilitatii, generozitatii etc.
Frica este o experienta. Dureroasa. Infricosatoare. Eliberatoare.
Iti fura prezentul(cel in care traiesti mereu) si te mentine in trecut(ce s-a intamplat) sau in viitor(ce ar putea fi). Dar solutiile, creativitatea vin din prezent, din tot ce esti acum. Iar daca prezentul e intunecat de teama, atunci asta e traseul pe care ti-l setezi.
Exista mereu si alternativa de a nu-ti fi frica. Poti sa alegi sa nu fii victima acelui lucru care crezi ca te controleaza si iti ia puterea. Poate nu ai o solutie acum, poate nu stii ce ar trebui sa faci in continuare dar un prim pas spre eliberare ar fi sa tai legatura pe care o ai cu obiectul fricii tale. Fara scuze, explicatii sau negocieri cu tine sau cu altcineva. Doar sa te alegi pe tine. O data, de 2 ori, de 3 ori, de cate ori e nevoie sa te alegi si sa te realegi in tot procesul. Iar odata ce te distantezi si iesi din starea de victima, mintea incepe sa-si recapete claritatea si lucrurile incep sa se reechilibreze oferindu-ti treptat linistea necesara.
- Cum esti tu dincolo de frica ta? Uita-te la fricile tale. Ce iti spun? De ce au nevoie de la tine? Ce iti iau? Ce iti ofera? Care este experienta, intelepciunea pe care ti-o aduce frica odata transformata/integrata? Cum te serveste?
Articol protejat de legea dreptului de autor.